Quantcast
Channel: haruki murakami – Bookaholic
Viewing all articles
Browse latest Browse all 48

Cum să citiţi mai mult (mult mai mult) în 2018

$
0
0

Suntem, nu e niciun secret, pe ultimele locuri din Europa când vine vorba de achiziţia de cărţi noi şi de lectura acestora. Sondajele arată că citim puţin şi că ne petrecem timpul liber preferând alte activităţi (divertisment, plimbări, excursii etc.). Dacă ne gândim la cum se eliberează marile oraşe în weekend-uri (sau cel puţin Bucureştiul), nu trebuie să mai cântărim prea mult în ce măsură un astfel de exod se face spre vreo Mecca a lecturii. Cu alte cuvinte, abia aşteptăm să ne bucurăm de timp liber, dar nu strecurăm întotdeauna în bagaje şi o carte.

Cred că multe dintre aceste obişnuinţe sunt antrenate chiar de educaţia care se face în şcoală. Materii multe, fiecare cu teme diverse, cantităţi dezechilibrate de obligaţii de lectură, mai ales la liceu şi în facultate. O materie nu ţine cont de alta, iar timpul dedicat studiului individual este măcelărit cu bună ştiinţă de cerinţele care se suprapun zi de zi pe parcursul întregului sistem educaţional.

Regatul meu pentru a studia individual în anii pierduţi citind până la trei dimineaţa teorie fără să mai am loc pentru toate cele patruzeci de cărţi la literatura engleză şi cele patruzeci la franceză (pe lună!). Sigur că de la bun început ne era, ca studenţi (şi ca oameni!) imposibil să citim 80 de cărţi pe lună, chiar dacă asta ar fi însemnat să nu mai mergem la facultate şi să citim continuu. Doar că asta ni se cerea şi am ţinut să amintesc aici un astfel de exemplu de absurditate a sistemului care nu ţine cont de nevoile reale ale studentului şi nici de faptul că o zi, indiferent de anul în care ne aflăm, are tot douăzeci şi patru de ore.

Şi acelaşi exemplu a fost dat ca argument pentru felul în care nu ne rămâne suficient timp pentru lectură şi, văzută ca obligaţie (adesea imposibil de îndeplinit), ajungem ca elevi sau studenţi să detestăm pur şi simplu lectura (împuşcăm, cu alte cuvinte, mesagerul care ar fi trebuit să ne aline).
Dacă sunteţi încă elevi sau studenţi, va trebui să depuneţi pur şi simplu eforturi în a citi de dragul de a citi şi de a reorienta balanţa materiei predate versus studiu individual. Dacă aţi trecut şi de facultate şi aţi rămas cu un gust amar sau pur şi simplu nu aţi deprins un obicei de lectură, aflaţi că nu e timpul trecut şi că multe se pot recupera.

Nu toate ideile următoare vă vor fi pe plac din simplul fapt că nu toate vi se vor potrivi, dar vi le ofer pe toate pentru a avea de unde să alegeţi. De exemplu, mie nu îmi place să citesc un număr fix de pagini pe zi (îmi sună tot a obligaţie), dar îmi place să citesc mai multe cărţi în acelaşi timp şi să nu las nicio zi să treacă fără să citesc măcar puţin.

Așadar, iată cum puteți citi mai mult anul acesta:

1. Stabiliţi-vă un obiectiv îndrăzneţ pentru 2018. Nu 20, nu 30, ci 100 de cărţi. Poate părea enorm dacă anul trecut aţi citit, să spunem, sub 50, însă, aşa cum spunea Viktor Frankl, dacă ne supraevaluăm, o să reuşim să îndeplinim mult mai mult decât dacă ne subevaluăm (subevaluare care se traduce, în mintea noastră, printr-o evaluare justă şi obiectivă). Să ţintim mai sus pentru a urca mult mai sus, cu alte cuvinte. Nu va conta că nu veţi atinge obiectivul de 100 de cărţi.

2. Faceţi liste de lecturi lunare. E foarte uşor să vi se pară că aţi citit mult în primele trei luni din an sau în primele şase luni din an. Abia prin noiembrie o să vă daţi seama că anul a trecut şi că, de fapt, n-aţi citit chiar aşa de mult. În schimb, faceţi liste lunare cu lecturi. Veţi estima mult mai uşor progresele de la o lună la alta, mai ales dacă în ianuarie veţi citi, să zicem, cinci cărţi, iar în februarie una sau niciuna.

3. Aveţi grijă să faceţi alegeri mai bune. Nimănui nu-i place să descopere că primele pagini dintr-o carte sunt pur şi simplu dezamăgitoare. O să vă simţiţi obligaţi să terminaţi cartea, mai ales dacă aţi cumpărat-o. De aceea, citiţi recenzii înainte de a achiziţiona o carte, mergeţi pe recomandările unor oameni de încredere şi urmați-vă preferinţele pe care vi le-aţi format până acum. Vă place Haruki Murakami? De ce să nu fie acesta anul în care citiţi tot ce a scris autorul până în prezent?

4. Cumpăraţi reviste culturale. Ce mod mai bun de a fi la curent cu lumea literară decât citind publicaţiile dedicate acestui segment? Veţi fi mult mai aproape de recomandările amintite mai sus, veţi descoperi întotdeauna autori noi şi vă veţi dori să citiţi unele dintre recomandările pe care le fac autorii în fiecare ediţie.

5. Hrăniţi-vă pofta de lectură. Avem cu toţii perioade în care parcă nu mai vrem să punem mâna pe nicio carte şi în care simţim că nimic nu mai poate cuceri inimile şi mintea în materie de lectură. Căutaţi câţiva booktuberi sau bloggeri de carte care vă sunt pe plac şi urmăriţi recomandările făcute de aceştia. Fiindcă au de cele mai multe ori un stil personal de a recomanda cărţi, vă veţi îndrăgosti mult mai uşor de un nou titlu publicat şi veţi dori mult mai mult să descoperiţi cartea recomandată de aceştia. Mai mult, puteţi chiar voi să deveniţi blogger sau vlogger şi să recomandaţi cărţile pe care le citiţi. Veţi descoperi o poftă şi mai mare de lectură.

6. Curiozitatea vă transformă în cititori feroce. Pentru asta veţi avea nevoie de un caiet în care să vă luaţi notiţe şi să treceţi numele autorilor recomandaţi în cărţile pe care le citiţi. Veţi găsi adesea referinţe şi, mai ales dacă cel care face recomandarea e un autor care vă place, n-ar fi păcat să treceţi toate acele nume cu vederea?

7. Mergeţi la bibliotecă. Ştiu că pare aproape învechită ideea, dar de ce nu o putem reînvia şi readuce în obiceiurile noastre zilnice, aşa cum s-a întâmplat cu vinilurile care se bucură de un succes nebun în ultimii ani? Totul ţine de felul în care privim noi lucrurile. Nu o să găsiţi întotdeauna cărţile apărute cu o lună în urmă, însă veţi descoperi sute de cărţi absolut minunate pe care fie nu le aveţi în bibliotecă, fie vă doriţi să le citiţi fără să le mai cumpăraţi. Mult mai util e să citiţi decât să vă convingeţi că sunt scumpe cărţile şi că din cauza asta nu citiţi.

8. Nu vă încăpăţânaţi să citiţi o carte care nu vă place. Aţi primit-o cadou, v-a recomandat-o un prieten drag, v-a fost vârâtă pur şi simplu pe gât? Timpul vostru e mult prea preţios pentru a încerca să digeraţi o carte care vă zgârie pe gât şi vă face ochii să lăcrimeze (şi nu de emoţie). Fiţi fără grijă, o prietenie adevărată nu se va termina fiindcă nu v-a plăcut recomandarea de lectură făcută.

9. Adoptaţi noi ritualuri de lectură în 2018. Un colţ nou de lectură, un fotoliu nou, un ceai delicios. Citiţi dimineaţa sau seara, dar alegeţi un moment de lectură numai şi numai pentru voi. Va fi momentul vostru de tăcere, de linişte cuceritoare în care o să vă puteţi cufunda zi de zi ca în braţele unui fotoliu moale. Va fi cadoul vostru zilnic pe care va trebui să vă convingeţi că îl meritaţi din plin. Şi savuraţi-l îndelung pentru un an mult mai bogat în lecturi.

Spor la citit şi la ales titluri care să vă încânte peste măsură!

Sursă imagine principală

The post Cum să citiţi mai mult (mult mai mult) în 2018 appeared first on Bookaholic.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 48

Latest Images